Se pot sărbători zilele de naştere ale copiilor, ziua de naştere a tatălui sau a mamei? Se poate face o masă festivă şi se pot invita prieteni la aceste ocazii?
Biblia nu are versete „specifice” care să aducă o clarificare cu privire la acest subiect. Totuşi, anumite versete pot să facă lumină. Voi încerca să împletesc un răspuns din aceste versete.
Primul verset pe care vreau să-l aduc în atenţie este:
Romani 14:5-6 „Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă; pentru că aduce mulţumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă, şi aduce şi el mulţumiri lui Dumnezeu.
Versetul acesta nu se referă la ziua de odihnă (aşa cum ar vrea unii să dea impresia). Ziua de odihnă a fost şi este specificată clar de Cuvântul lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel se referă aici la anumite sărbători (ceremoniale sau civile) care nu sunt reglementate de Legea morală. În această categorie putem include şi zilele de naştere. Cine vrea să le serbeze – este libertatea sa de a o face, cine nu vrea, iarăşi este liber să o facă.
Păcatul intervine atunci când se calcă Legea lui Dumnezeu. Conform Sfintei Scripturi păcatul este fărădelege. Atâta vreme cât nu se calcă Legea lui Dumnezeu, nu e nicio problemă.
Al doilea pasaj biblic la care vreau să mă refer este:
Marcu 6:19-28 „Irodiada avea necaz pe Ioan, şi voia să-l omoare. Dar nu putea, căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt; îl ocrotea, şi, când îl auzea, de multe ori sta în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere. Totuşi, a venit o zi cu bun prilej, când Irod îşi prăznuia ziua naşterii, şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oastei şi fruntaşilor Galileii. Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.” Apoi a adăugat cu jurămînt: „Orice-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.” Fata a ieşit afară, şi a zis mamei sale: „Ce să cer?” Şi mamă-sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.” Ea s-a grăbit să vină îndată la împărat, şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.” Împăratul s-a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n-a vrut să zică nu. A trimis îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s-a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă; l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale.”
Problemele lui Irod nu sunt legate de sărbătorirea zilei de naştere ci de modul cum a făcut-o. Câteva elemente sunt în contradicţie cu morala creştină:
– jocul fetei Irodiadei (care nu pare a fi fost prea inocent)
– promisiunile nesăbuite ale lui Irod făcute cu jurământ
– crima motivată de jurământul dat
– băutura şi dezmăţul – elemente care reies implicit (nu explicit) din text.
Un alt pasaj se referă la ocaziie în care cei din familie se pot întâlni şi să participe împreună la „ospăţ”:
Iov1:1-5 „Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău. I s-au născut şapte fii şi trei fete. Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe, şi un foarte mare număr de slujitori. Şi omul acesta era cel mai cu vază din toţi locuitorii Răsăritului. Fiii săi se duceau unii la alţii, şi dădeau, rînd pe rînd, cîte un ospăţ. Şi pofteau şi pe cele trei surori ale lor să mănînce şi să bea împreună cu ei. Şi, după ce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula dis de dimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei cîte o ardere de tot. Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.” Aşa avea Iov obicei să facă.”
De remarcat este faptul că nu scrie undeva ideea că fii lui Iov păcătuiau prin faptul că participau la astfel de mese. Păcatul putea fi în „inima lor”.
Concluzie:
Nu este păcat că să se transforme anumite zile de naştere în zile speciale „sărbătorite” într-un mod mai festiv. Păcatul poate interveni atunci când se încalcă anumite principii legate de comportament, alimentaţie, băutură sau de limbaj.
