Închinarea la îngeri

de | 14 mai 2011
Spread the love

De mic copil am învăţat o rugăciune adresată unui înger. Câteva persoane mi-au spus că nu trebuie să mă rog decât la Dumnezeu. Ce spune Biblia? Putem să ne rugăm la îngeri?

Închinarea la îngeri reprezintă un capitol ce se încadrează, dacă s-ar putea spune aşa, la „tradiţii nescrise” şi interzise de Sfânta Scriptură.

 

Apostolul Ioan descrie în două locuri din cartea Apocalipsei faptul că a avut intenţia de a se ruga îngerului care venise să vorbească cu el. Iată cele două pasaje:

Apocalipsa 19:9-10 Apoi mi-a zis: „Scrie: „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”  Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul proorociei.”)

Apocalipsa 22:8 Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului, care mi le arăta, ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine, şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu!”

 

Îngerii sunt fiinţe create care trebuie să se închine lui Dumnezeu.

Evrei 1:5-6 Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut?” Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?”  Şi, cînd duce iarăşi în lume pe Cel întîi născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!”

Îngerii nu sunt fiinţe suverane. Ei depind de Dumnezeu. Ei laudă şi slujesc pe Dumnezeu. Ei fac doar ceea ce le porunceşte Dumnezeu.

Evrei 1:13-14 Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: „Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?”  Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mîntuirea?
Sper să nu fie înţeleasă greşit comparaţia pe care o voi face. A te închina îngerilor în loc să te închini lui Dumnezeu este cam totuna cu situaţia în care ai discuta cu persoana care face curăţenie la primărie în loc de a vorbi direct cu primarul.

 

Cel mai bine ar fi să urmăm sfatul pe care i l-a dat lui Ioan îngerul care l-a vizitat pe insula Patmos:  „Lui Dumnezeu închină-te!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.