Din floare în floare

de | 10 septembrie 2011
Spread the love

Un lucru nu înţeleg: de ce ne-a făcut Dumnezeu aşa cum suntem? Aproape orice fată drăguţă mă face să mă gândesc la actul sexual. Vreau, nu vreau, atracţia sexuală e prezentă întotdeauna. 

Dumnezeu doreşte să am relaţii sexuale doar cu o singură persoană. În acest caz, de ce a îngăduit ca atracţia sexuală să existe faţă de mai multe persoane? A intenţionat El să mă facă să mă simt atât de îngrozitor? De ce nu a lăsat El această atracţie numai după căsătorie?

Nu ştim dacă Dumnezeu putea sau nu putea să ne facă aşa cum spui. Din punct de vedere ecologic, creaţia Lui este minunat de echilibrată. Toate sunt la locul lor şi a schimba un lucru fără a le afecta pe toate celelalte ar putea fi imposibil.

            Să presupunem însă că Dumnezeu ar fi putut să ne facă altfel. Ar fi putut El oare avea vreun motiv pentru care să nu ne creeze altfel?

Cred că da. Cred că efortul nostru de a ne trata sexualitatea ne învaţă mai mult despre Dumnezeu decât orice altceva. Suntem atraşi sexual de mai multe persoane. Lucrul acesta se întâmplă chiar şi după ce ne-am căsătorit. Ca să fim împliniţi cu adevărat însă, trebuie să ne disciplinăm şi să dăm la o parte celelalte atracţii, concentrându-ne asupra unei singure persoane. Renunţăm la multe relaţii sexuale pentru a experimenta o relaţie de dragoste deplină.

Relaţia noastră cu Dumnezeu este similară. În Biblie, prietenia Lui cu noi este comparată cu o căsnicie – o căsnicie în care Dumnezeu e „gelos”. El nu se mulţumeşte doar cu o parte a iubirii noastre. El nu acceptă să fie pus pe locul doi, după un idol, indiferent dacă este vorba de bani, actul sexual, sportul sau familia. Noi trebuie să-L iubim cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea şi cu toată puterea noastră, aşa cum a spus Isus.

Iată ceva foarte greu! Nouă nu ne place să alegem, Vrem să avem totul deodată, dar nu se poate. Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc. Celelalte lucruri trebuie date la o parte.

Sexualitatea te învaţă cum să faci aceasta. Multe persoane sunt atrăgătoare, dar fiecare dintre noi trebuie să depăşească faza în care se îndrăgosteşte în fiecare săptămână de altcineva. În cele din urmă, trebuie să alegem o singură persoană şi să facem tot ce putem pentru acea relaţie. Te-ar ajuta să ştii că, făcând acest lucru, noi facem „practică pe teren” pentru relaţia noastră cu Dumnezeu?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.