Suflet nemuritor
Este sufletul nemuritor ? Biblia foloseşte cuvântul „suflet” de aproximativ 1600 de ori dar nu spune niciodată „suflet nemuritor”. Cuvântul muritor înseamnă supus morţii. Cuvântul nemuritor înseamnă nesupus morţii.
Este sufletul nemuritor ? Biblia foloseşte cuvântul „suflet” de aproximativ 1600 de ori dar nu spune niciodată „suflet nemuritor”. Cuvântul muritor înseamnă supus morţii. Cuvântul nemuritor înseamnă nesupus morţii.
Nu este suficient să ţii o zi din şapte? De ce puneţi un aşa accent pe Sabat? Aceasta este mai mult decât o problemă de zile; este o problemă de stăpâni. Ca maestru al înşelăciunii, Satana a lucrat prin intermediul religiei apostaziate pentru o schimba Legea lui Dumnezeu (Dan. 7:25).
Ce pot să fac pentru a uita unele lucruri urâte care mi s-au întâmplat în copilărie? Se pot vindeca vreodată aceste răni adânci? Mulţi oameni au încă, un simţământ de amărăciune împotriva acelora care le-au greşit în copilărie.
TOATE traducerile din limba română (şi catolică şi toate versiunile ortodoxe mai vechi – inclusiv cea tipărită cu binecuvântarea părintelui Iustinian, la versetele din Apocalipsa 20: 1-9 se refereau la un timp de EXACT 1000 de ani. Începând cu traducerile de sub binecuvântarea preotului Teoctist, versiunea ortodoxă traduce totul cu „mii de ani„. Este important… Citește mai mult »
Mai putem avea încredere în Biblia din zilele noastre? Oare nu s-a schimbat prin copiere şi prin traduceri în aşa fel încât să se piardă chiar şi chestiuni esenţiale? Copierea Bibliei nu prea avea cum să afecteze mesajul. Copiştii erau aleşi cu mare responsabilitate şi erau verificati dupa ce işi terminau lucrarea.
Nu dă Pavel de înţeles că omul, când moare, merge direct la cer? Nu asta exprimă atunci când afirmă că el, Pavel, „doreşte să se mute şi să fie împreună cu Hristos” şi că „moartea este un câştig” (Fil. 1:21,23)? Biblia nu se contrazice pe ea însăşi. Pavel nu afirmă într-un loc ceva şi în… Citește mai mult »
Nu sunt legile sănătăţii din Vechiul Testament Iudaic nişte riutaluri pe care Hristos le-a desfiinţat la cruce ? Atunci când Isus a murit, El Şi-a dat viaţa ca să răscumpere omenirea. El nu şi-a dat viaţa pentru desfiinţarea vreunei legi. El a murit tocmai pentru a îndeplini o cerinţă a Legii: în caz de neascultare… Citește mai mult »
Este iadul un loc fierbinte care arde acum în centrul pământului? Biblia nu spune nicăieri că iadul ar fi în centrul pământului şi că cei răi ar merge acolo pentru a fi „părpăliţi o vreme”.
As vrea să ştiu şi eu ce spunea decretul împăratului Constantin cel Mare cu referire la ziua de Duminică. Era şi vreo specificare cu privire la ziua de Sabat (adică de Sâmbătă)? Decretul la care faceţi referire a fost emis pe data de 7 martie 321 d. Hr.
Cum poate fi explicat versetul din Evrei 4:9? Despre ce altă zi de Sabat este vorba? Ce vrea să spună apostolul Pavel în legătura cu ziua de odihnă? Versetul sună aşa: „Rămâne, deci, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.”
Ce vrea Pavel să spună prin expresia: „să părăsim trupul acesta ca să fim acasă la Domnul ” (2 Cor. 5:6,8)? În 2 Cor. 5:1-11, Pavel pune în contrast trupul pământesc, pieritor, supus bolilor, suferinţei şi morţii, cu trupul glorios, veşnic, nemuritor, pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru noi în ceruri.
Din moment ce Dumnezeu i-a spus lui Noe ” Tot ce mişcă şi are viaţă să vă slujească drept hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde ” ( Gen. 9:3 ), nu ne este îngăduit să mâncăm orice vrem? Am putea întreba „i-a dat Dumnezeu voie lui Noe să mănânce şerpi, şobolani,… Citește mai mult »
Care ar trebui să fie criteriile după care ar trebui să-şi aleagă îmbrăcămintea sau să se îmbrace un creştin? Sunt câteva principii care ar trebui să guverneze deciziile pe care le luăm atunci când ne achiziţionăm haine sau accesorii. Principiile se aplică şi la purtarea hainelor deja achiziţionate. Iată câteva dintre aceste principii:
Câte credinţe există? Care este credinţa adevărată? Credinţa este poate cel mai util şi cel mai folosit concept în ziua de astăzi. Nu poţi face mare lucru fără credinţă. Oriunde mergi şi orice ai vrea să întreprinzi, ai nevoie de ea.
Ne sunt explicate toate lucrurile sau unele rămân în categoria tainelor? Care sunt tainele despre care vorbeşte Sfânta Scriptură? Apostolul Pavel, în 1 Corinteni 13:9-10: „Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.”