De ce ne-a interzis Dumnezeu să mâncăm porcul?
Atunci când este vorba despre interzicerea consumului cărnii de porc, unii afirmă că Dumnezeu a decis aceasta fiindcă porcul este necurat la propriu (adică murdar). Dar există şi porci foarte curaţi, ţinuţi în casă.
Alţii afirmă că porunca Domnului are legătura cu bolile pe care le poate transmite carnea de porc – cum ar fi trichineloza.
O altă categorie susţine că Dumnezeu ne-a luat dreptul de a mânca din carnea porcului fiindcă este nesănătoasă – din punct de vedere medical (este grasă, greu digestibilă, etc.)
Pot fi multe explicaţii şi se pot aduce multe argumente de acest gen. Dar nu cred că sunt complete şi nu cred că aşa trebuie pusă problema.
În primul rând Dumnezeu nu ne-a interzis să mâncăm doar porcul. Alături de porc este pus şi iepurele, cămila, calul, câinele, pisica, şobolanul, nutria, şoarecele, veveriţa, maimuţa, barza, cioara, racul, scoica, meduza, somnul, ţiparul, broasca… şi multe altele.
Argumentul adus de Dumnezeu este foarte simplu şi foarte complex, în acelaşi timp: „voi să vă sfinţiţi, şi fiţi sfinţi, căci Eu Sunt Sfânt”.
Iată pasajul cu afirmaţia citată:
Leviticul 11:43 „Să nu vă faceţi urîcioşi prin toate aceste târâtoare care se târăsc; să nu vă faceţi necuraţi prin ele, să nu vă spurcaţi prin ele.
44 Căci Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru; voi să vă sfinţiţi, şi fiţi sfinţi, căci Eu Sunt Sfânt; să nu vă faceţi necuraţi prin toate aceste târâtoare care se târăsc pe pământ.
45 Căci Eu Sunt Domnul, care v-am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi sfinţi; căci Eu Sunt Sfânt.
46 Aceasta este legea privitoare la dobitoacele, păsările, toate vieţuitoarele care se mişcă în ape, şi toate vietăţile care se târăsc pe pământ,
47 ca să faceţi deosebire între ce este necurat şi ce este curat, între dobitocul care se mănâncă şi dobitocul care nu se mănâncă.”
Atunci când Dumnezeu cere un lucru, nu trebuie neapărat ca să-l şi argumenteze, să-l explice sau să îl justifice.
Dacă Dumnezeu a interzis consumul de carne al unor animale, nu a făcut-o spre răul omului, ci spre binele lui. Şi Dumnezeu ştie ce este bine şi ce nu.
Psalmi 84:11 „Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.”
Dacă Dumnezeu a cerut ceva, eu aşa voi face, chiar dacă acum nu înţeleg DE CE.