La ce se referă Biblia atunci când apare cuvântul „Lege”? Există mai multe feluri de legi sau una singură?
Pentru că unii cititori ai Scripturii nu reuşesc să facă distincţie între diversele tipuri de legi evidenţiate în Scriptură, se ajunge la o neînţelegere clară a textelor care vorbesc despre „Lege”.
Cred că este destul de uşor să acceptăm ideea că, în Biblie, termenul „lege” are mai multe sensuri la care se referă. Iată câteva sensuri foarte clare:
1. Legea celor 10 porunci – sau Legea morală a lui Dumnezeu
2. Legea ceremonială – sau a jertfelor şi a ritualurilor
3. Legea lui Moise – cu mai multe componente:
– legi sanitare
– legi judecătoreşti
– legi administrative
– legi pentru conducători
– legi funciare sau agricole
– legi sociale sau civile
– legi pentru străini
– legi financiare
– legi familiale
Orice conexiune sau interpretare greşită poate avea efecte dramatice. De exemplu, dacă cineva consideră că s-a abrogat o anumită lege (pentru că a făcut o legătură în mod eronat) dar, lucrul acesta nu s-a întâmplat – poate să piardă chiar viaţa veşnică.
De aceea e foarte important să ne clarificăm bine termenii şi la ce se referă ei.